Căutăm conectarea în moduri care ne deconectează (I)

Cartea ”Lost Connections” de Johann Hari vorbește într-un mod revelator despre cauzele ascunse ale depresiei și ale surorii ei fidele, anxietatea. Autorul prezintă teoria conform căreia pierderea conectării cu diferite lucruri importante pentru noi duce la apariția stărilor depresive și anxioase, făcând referire la o sumedenie de studii care atestă acest lucru.

Standardele culturale cu privire la lucrurile care ne procură fericirea sunt adesea diferite de nevoile umane pentru fericire – autonomie, conexiune socială, siguranță, sens, competență, recunoaștere. Vă prezint în cele ce urmează principalele surse de deconectare care transformă depresia și anxietatea în problemele principale ale secolului XXI.

Deconectarea de munca cu sens

Oamenii au nevoie să simtă că vocea, ideile și opiniile lor contează, că pot face o diferență, au autonomie și flexibilitate la locul de muncă, nu doar execută robotic niște ordine. Când oamenii se simt văzuți mai degrabă ca o piesă necesară într-un ansamblu de producție, și nu ca ființe umane cu anumite nevoi, încep să se simtă frustrați, deprimați, înstrăinați de propria muncă.

Un studiu realizat între 2011 și 2012 pe 142 de țări a arătat că o proporție covârșitoare de 87% dintre oameni merg la job fără energie și pasiune pentru ceea ce fac și abia 13% se simt cu adevărat entuziaști și devotați față de munca lor, pentru care jobul nu e doar un mijloc de câștigare a traiului. Interesant este faptul persoanele aflate la baza ierarhiei sunt mult mai predispuse să dezvolte depresie, anxietate sau alte probleme de sănătate fizică decât cele cu funcții înalte, aflate în poziții de conducere. Explicația? Sentimentul de control, de autonomie asupra propriei activități.

Unde te simți cel mai rău la job – și probabil, în viață – e acolo unde simți că nu ai control asupra ceea ce ți se întâmplă, și că nimic din munca ta nu are legătură cu tine, valorile și nevoile tale. Cel mai puternic stres nu este să ai multă responsabilitate, ci să realizezi o muncă plictisitoare și monotonă.

Deconectarea de alți oameni

Problema societății actuale e că suntem singuri într-o lume socială. Instinctul uman de bază nu e de a ne trăi viața singuri, ci alături de alți oameni, în comunități restrânse și apropiate. Avem nevoie de comunitate la fel cum albinele au nevoie de un stup. Strămoșii nostri, grupurile de vânători-culegători din mediul ancestral au supraviețuit datorită rețelei dense de conexiuni și angajamente sociale, în care se ajutau reciproc.  În acel context, a fi singur însemna să fii foarte vulnerabil, o victimă ușoară pentru prădători. De ce singurătatea cronică vine cu o stare de panică, groază, alertă? Acest sentiment are o valoare evoluționistă foarte importantă– era un semnal că dacă te desparți de grup, ești mult mai expus pericolelor și orice poate să devină fatal. Astfel, starea respectivă dădea imboldul strămoșilor noștri să caute din nou apropierea și să se realăture grupului. Nu doar că ne simțim bine când suntem înconjurați de cei dragi, dar ne simțim și în siguranță.

Și totuși, singurătatea planează asupra culturii noastre precum ceața deasupra metropolelor asurzitoare. Ea nu mai reușește să ne îndeplinească nevoile umane de bază, din diferite motive. Unul este amploarea internetului și a tehnologiei care creează doar o simulare a interacțiunilor sociale. Avem prieteni necunoscuți pe facebook în loc de vecini cu care să vorbim, jocuri video în loc de muncă cu sens și joacă afară, updatări de statusuri în loc de statusuri în lume. Capacitatea de a fi ”online” și a comunica cu prietenii printr-un ecran adresează nevoia de relaționare, dar nu e niciodată satisfăcătoare, ba chiar îți întreține o dependență. E ca și diferența dintre consumul de pornografie și sex. Studiile arată că persoanele dependente de Internet sau jocuri video și-au pierdut înainte sentimentul de apartenență, se simt pierdute și izolate în lume, iar jocul le oferă ceva ce a dispărut din viața lor reală – un statut, un obiectiv, sentimentul de integrare și sens.

Studiile arată că sentimentul de singurătate crește nivelul de cortizol în sânge – un hormon al stresului, care prezent pe termen lung în organism, produce o serie de perturbări ale sistemului imunitar. Dincolo de efectele la nivel fizic, oamenii care se simt singuri sunt mult mai vigilenți la semnalele de respingere socială, într-o stare permanentă de alertă, pe care o văd chiar și acolo unde nu este. Astfel, se simt atacați cu ușurință și pot să aibă reacții agresive care îi îndepărtează pe cei din jur – exact lucrul de care le este cel mai teamă. Deconectarea produce și mai multă deconectare – ca efectul bulgărelui de zăpadă.

O deosebire care merită menționată este faptul că singurătatea obiectivă, adică numărul concret de oameni cu care sunt înconjurat nu echivalează neapărat cu singurătatea subiectivă – adică sentimentul de a fi singur, chiar și printre oameni. Dar când ne simțim singuri? Când simțim că nu avem cu cine să împărtășim ceva valoros pentru noi, că nu avem pe cineva căruia îi pasă de noi și de care ne pasă la rândul nostru, o relație în care să primim și să oferim deopotrivă. Acestea sunt relațiile care vindecă singurătatea, cele în care avem ajutor și protecție reciprocă. Astfel,  ne poate fi dor de casă chiar și când suntem acasă, pentru că sentimentul de singurătate depinde de calitatea relațiilor cu cei din jur, nu de numărul lor.

Publicat de Daniela Dociu

Mă numesc Daniela Dociu, sunt psiholog clinician și psihoterapeut. Am crescut într-o familie de intelectuali, în lumea cărților și a preocupării pentru studiu, într-un orășel micuț. Înclinațiile umaniste și tendința de a sonda mereu psihicul uman m-au ghidat natural spre descoperirea psihologiei, pe care, cu cât o exploram mai mult, cu atât o simțeam mai aproape sufletului meu. Este fascinantă pentru mine fiecare incursiune interioară alături de pacienții mei, în procesul lor de DEVENIRE a ceea ce sunt cu adevărat. Așa cum oamenii sunt unici, fiecare proces e unic, cu durerile, efortul și reușitele lui. Bucuria de a le fi un ghid în drumul reconstruirii lor ca persoană îmi amintește de recunoștința pentru meseria aleasă. În munca mea cu pacienții, am o abordare diversă, în funcție de problema, nevoile și personalitatea fiecărui om care trece pragul cabinetului meu. Dincolo de toate, mă conectez cu OMUL din fața mea, acordând atenție relației terapeutice - un motor puternic al schimbării, spațiul în care persoana învață un nou mod de a FI. Cred în puterea schimbării și evoluției - în pași mărunți și constanți. Iar investiția în propria schimbare vine cu un profit pentru toată viața.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: