Mă numesc Daniela Dociu, sunt psiholog clinician și psihoterapeut.
Am crescut într-o familie de intelectuali, în lumea cărților și a preocupării pentru studiu, într-un orășel micuț. Înclinațiile umaniste și tendința de a sonda mereu psihicul uman m-au ghidat natural spre descoperirea psihologiei, pe care, cu cât o exploram mai mult, cu atât o simțeam mai aproape sufletului meu.
Este fascinantă pentru mine fiecare incursiune interioară alături de pacienții mei, în procesul lor de DEVENIRE a ceea ce sunt cu adevărat. Așa cum oamenii sunt unici, fiecare proces e unic, cu durerile, efortul și reușitele lui. Bucuria de a le fi un ghid în drumul reconstruirii lor ca persoană îmi amintește de recunoștința pentru meseria aleasă.
În munca mea cu pacienții, am o abordare diversă, în funcție de problema, nevoile și personalitatea fiecărui om care trece pragul cabinetului meu. Dincolo de toate, mă conectez cu OMUL din fața mea, acordând atenție relației terapeutice – un motor puternic al schimbării, spațiul în care persoana învață un nou mod de a FI.
Cred în puterea schimbării și evoluției – în pași mărunți și constanți. Iar investiția în propria schimbare vine cu un profit pentru toată viața.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Similare
Publicat de Daniela Dociu
Mă numesc Daniela Dociu, sunt psiholog clinician și psihoterapeut.
Am crescut într-o familie de intelectuali, în lumea cărților și a preocupării pentru studiu, într-un orășel micuț. Înclinațiile umaniste și tendința de a sonda mereu psihicul uman m-au ghidat natural spre descoperirea psihologiei, pe care, cu cât o exploram mai mult, cu atât o simțeam mai aproape sufletului meu.
Este fascinantă pentru mine fiecare incursiune interioară alături de pacienții mei, în procesul lor de DEVENIRE a ceea ce sunt cu adevărat. Așa cum oamenii sunt unici, fiecare proces e unic, cu durerile, efortul și reușitele lui. Bucuria de a le fi un ghid în drumul reconstruirii lor ca persoană îmi amintește de recunoștința pentru meseria aleasă.
În munca mea cu pacienții, am o abordare diversă, în funcție de problema, nevoile și personalitatea fiecărui om care trece pragul cabinetului meu. Dincolo de toate, mă conectez cu OMUL din fața mea, acordând atenție relației terapeutice - un motor puternic al schimbării, spațiul în care persoana învață un nou mod de a FI.
Cred în puterea schimbării și evoluției - în pași mărunți și constanți. Iar investiția în propria schimbare vine cu un profit pentru toată viața.
Vezi mai multe articole
Pentru mine acest articol a fost cât se poate de convingător și în mine vei avea un cititor devotat.
ApreciazăApreciază
Multumesc! Blogul este încă în lucru si nu mă asteptam la un feedback pozitiv de pe acum, contează foarte mult pentru mine si sunt deschisă la orice sugestii, păreri sau observatii 🙂
ApreciazăApreciază
Tot ce pot să fac-și e ceva pentru un blogger la inceput de drum- este să apreciez ce merită apreciat. Observații și sugestii nu-mi permite vârsta-am doar 18 ani- și nici experienta in blogging, să-ți ofer.
ApreciazăApreciază